Relatia dintre Gemeni si Scorpion este, de multe ori, un non-sens. Sunt firi total opuse, din orice punct de vedere i-am privi. Este un cuplu foarte complicat de realizat, deoarece Scorpionul este genul sensibil si emotiv, care tanjeste dupa stabilitate si anagajamente serioase, pe termen lung, in vreme ce Gemenii se situeaza la polul opus din acest punct de vedere, adica privesc o relatie destul de superficial.
Din punct de vedere astrologic, Gemenii sunt dominati de Mercur, iar Scorpionul de Pluto. Sub guvernarea acestor doua planete, semnele zodiacale despre care vorbim sunt destul de greu de alaturat. Ambii au idei total diferite despre celalalt. Gemenii ar putea spune ca Scorpionul este prea pretentios, prea profund si cere mult prea mult, in vreme ce nativul Scorpion crede despre Gemeni ca sunt imaturi si iresponsabili. Chiar daca se spune despre contrarii ca se atrag, in acest caz nu prea este valabila zicala populara.
Gemenii sunt intelectuali, dar intr-un mod usuratic si frivol, in vreme ce Scorpionii sunt adepti ai transformarilor profunde si radicale. Niciodata Scorpionul nu se va multumi sa deschida multe subiecte pe care sa le trateze numai asa, la suprafata. Mereu va cauta semnificatiile profunde ale oricarui lucru, ceea ce ar fi mult prea mult pentru Gemeni.
Gemenilor le place enorm sa socializeze, sa-si spuna parerea in public, in vreme ce Scorpionii sunt genul misterios, care cauta mai mereu confidentialitatea. E drept ca ambii sunt fermecatori si pot atrage parteneri fara prea mare dificultate, insa legile atractiei sunt diferite pentru fiecare. Scorpionul uzeaza din plin misterul, pasiunea si intensitatea privirilor, in vreme ce Gemenii mizeaza mult pe versatilitate si incredere in sine. Intr-o prima faza, Gemenii si Scorpionul sunt ca doi magneti, iar pasiunea initiala se poate transpune in sex grozav. Gemenii sunt, prin natura lor, asi in arta flirtului, si-i pot scoate usor din minti pe Scorpionii gelosi si posesivi. Pe de alta parte, Gemenii nu pot accepta sa fie “prinsi” si mereu sub controlul Scorpionului. Scorpionul cauta mereu stabilitate si constanta, in vreme ce Gemenii sunt “pasari libere”, care nu vor sta prea mult in “cusca” pregatita de Scorpion. Gemenii sunt foarte ferventi in privita a tot si nu vor fi capabili sa aprecieze purtarea vindicativa si plina de invidie a Scorpionului. Gemenilor le place sa exploreze, insa se plictisesc repede si renunta usor, in vreme ce investigatiile Scorpionului ajung sa ia, uneori, o tenta inchizitoriala prin profunzimea lor.
Combinatia Gemeni - Scorpion ar putea sa nu fie una ideala, dar exista multa curiozitate si un oarecare aer conspirativ intre ei. Scorpionul este foarte intens, Gemenii sunt neglijenti, astfel incat o asa combinatie este, mai mereu, distructiva. O relatie intre cei doi ar presupune eforturi mult prea mari. In primul rand, ar trebui sa se inteleaga asa cum sunt in realitate, apoi sa se accepte reciproc. Compromisul este cuvantul de ordine intr-o astfel de relatie. Mult, foarte mult compromis! Scorpionul trebuie sa renunte la atitudinea de dominare si permanent control, in vreme ce Gemenii ar trebui sa se adune si sa fie mai statornici.
Comunicarea este alt aspect important asupra caruia ar trebui sa se faca eforturi sporite intr-o relatie Gemeni – Scorpion. Gemenii si Scorpionul trebuie sa stea de vorba si sa-si rezolve problemele cu-adevarat. Gemenii, mai ales, trebuie sa-si dea seama ce-si doresc de la viata, avand in vedere ca nu dau prea multa importanta stabilitatii intr-o relatie. Intr-o relatie cu Scorpionul, Gemenii trebuie sa renunte la atitudinea delasatoare si pasiva si sa-si asume cu mai multa seriozitate alegerile pe care le fac in viata. Pe de alta parte, Scorpionul trebuie sa inteleaga ca Gemenii au nevoie de spatiu si ca increderea este cea care trebuie sa stea la baza unei relatii.
Foarte importanta pentru relatia dintre Scorpion si Gemeni este renuntarea la atitudinea egoista si la egocentrism. Daca ambii parteneri reusesc sa depaseasca aceste obstacole, este posibil ca viata de cuplu sa mearga intr-o directie relativ normala.